marți, 23 septembrie 2014

Colocviul Naţional de Poezie Clasică Japoneză, Ediţia a XX-a (Ziua 3)

Joi 11 septembrie

      La Amfiteatrul Colegiului Național „Constantin Brătescu„ din Constanţa.

      Invitaţii s-au adunat pentru  închiderea lucrărilor. Cu acest prilej a fost felicitat pentru împlinirea respectabilei vârste de 80 de ani, haijinul și sculptorul Octavian Mareș din Bacău.
      Doamna Laura Văceanu a invitat participanţii la dezbateri pe  marginea celor expuse în colocviu.
      Doamna Magdalena Dale a luat cuvântul anunțând că lucrează la o antologie de tanka şi  a adresat o invitaţie celor prezenţi să încerce să scrie acest gen literar. S-a vorbit şi despre  kyoka, un tanka umoristic, la 
fel cum senryu este un haiku umoristic.
      Au fost înmânate celor prezenţi diplome de excelenţă şi de participare la acest colocviu, din partea Societăţii de Haiku din Constanţa, reprezentată de doamna Laura Văceanu, preşedinta societăţii.
 
 
     La finalul lucrărilor a urmat un schimb de opinii, adrese, cărți cu autografe și imortalizarea momentului în fotografii, cu promisiunea  că evenimentul va fi reeditat prin implicarea celor prezenți.
 
      Întreaga asistenţă s-a deplasat în portul Constanţa pentru vizita  programată pe nava japoneză de croazieră Ocean Dream - Peace Boat.
 

      După un tur al navei a urmat un spectacol artistic oferit de un ansamblu folcloric din Constanţa, apoi cuvântul doamnei Laura Văceanu despre mişcarea Haiku din  România, traducerea în japoneză aparţinând Ştefaniei Vărzaru, secretar la Consulatul Onorific al Romaniei la Yokohama.

 

Cronica scrisă de:
Oana Gheorghe
Mihaela Băbuşanu Amalanci

Un comentariu: